„În Cuvinte și Imagini” este o călătorie captivantă în inima relației dintre mamă și fiică, surprinsă prin intermediul artei fotografice și a dialogului autentic. Fiecare fotografie este o poveste vizuală ce explorează moștenirea emoțională și spirituală transmisă din generație în generație.
Fotografiile surprind nu doar frumusețea vizuală a conexiunii dintre cele două generatii, ci și emoțiile, experiențele și calitățile ce sunt transmise de la mamă la fiică.
Prin intermediul acestui proiect, invităm privitorii să exploreze universalitatea și unicitatea legăturii dintre mamă și fiică, reflectând asupra valorilor, înțelepciunii și iubirii care străbat timpul. „În Cuvinte și Imagini” își propune să aducă la lumină frumusețea comunicării și transmiterii de înțelepciune, subliniind importanța poveștilor transmise din inimă în inimă.
Acest proiect fotografic nu doar surprinde frumusețea relației dintre două suflete, ci și încurajează privitorii să reflecte asupra propriilor conexiuni, aducând la suprafață esența profundă a legăturilor umane.”
Am invitat 8 mămici împreună cu fiicele lor, care au fost deschise să împărtășească ce calități ar dori să transmită fiicelor lor. La rândul lor, fetele ne-au dezvăluit ce calități ar dori să preia de la mamele lor.
Cristina Scarlat
Aș vrea să transmit Sofiei puterea de a merge înainte, de a depăși greutățile, de a te focusa doar pe dorințele tale și pe lumea ta, de a face lumea mai frumoasă prin ceea ce simți și transmiți, ea a preluat asta de la mine.
Sofia
De la mama am preluat curajul, puterea feminină, să n-ascult pe nimeni doar pe mine și multe alte valori frumoase.
Nadejda Chironda
Aș vrea să-i transmit fiicei mele curajul de a fi autentică absolut în orice împrejurime.
Ksenia
Eu aș vrea să preiau de la mama capacitatea de a putea îndeplini tot ce-mi pun în plan.
Olga Tapordei
Cel mai tare mi-aș dori ca Alexandra să preia de la mine și în acest sens îi ofer un exemplu de determinare, curaj și pasiune cu care se face orice în viața asta.
Alexandra
Eu vreau să fiu decisă și determinată ca mama mea ca să pot obține orice vreau în viața asta.
Veronica Chiriac
Aș vrea ca Cezara să preia de la mine creativitatea, să vadă întotdeauna parte frumoasă a lucrurilor și la spiritul ei de aventură să preia doza de responsabilitate și prudență.
Cezara
De la mama aș vrea să preiau ambiția și prudența ei.
Rodica Untilă
Aș vrea să transmit fiicei mele bunătatea, optimismul, perseverența și încrederea.
Paula
Aș vrea să preiau de la mama blândețea, bunătatea și dărnicia.
Vârlan Veronica
Calitățile pe care aș vrea să i le transmit fiicei mele sunt sârguința, omenia și responsabilitatea.
Valeria
De la mama vreau să preiau răbdarea, amabilitatea și să fiu puternică la fel ca ea.
Sabina Rusnac
Fiicei mele aș vrea să-i transmit răbdarea mea, perseverența și pofta de viață.
Ana
Eu aș vrea să fiu ca mama mea blândă, bună și răbdătoare.
Tatiana Heghea
Mi-ar plăcea foarte mult și aș fi extrem de mândră ca mamă, dacă fetița mea în timp ar prelua de la mine calitățile care definesc un om adevărat iar asta ar fi sinceritatea, omenia, perseverența, ambiția, dorința și chemarea nativă de a munci și de a fi util.
Raluca
Calitățile pe care aș dori să le preiau de la mămica mea sunt bunătatea, frumusețea, ambiția, perseverența și dedicația de a fi o mamă bună.
Despre autor
Sunt Dinu. De nouă ani am transformat pasiunea pentru fotografie într-o ocupație permanentă. Sunt corect si atent cu modelele si clienții mei și îmi fac lucrul conștiincios. Este important să ai încredere în persoana care îți va surprinde cele mai sincere emoții, de aceea creez o relație de comunicare.
Pe parcursul anilor pe lîngă evenimente, am colaborat cu diferite companii, multe fotografii fiind publicate în reviste și banere.
Proiectul „În Cuvinte și Imagini” are scop de a captura și celebra frumusețea conexiunii unice dintre mamă și fiică. Fiecare fotografie transmite autenticitatea și emoția momentelor , contribuind la o poveste vizuală memorabilă despre iubire și înțelegere transgenerațională.